Interviu cu tatăl meu - perioada armatei

De menționat e și că între facultate și liceu am făcut armata, care a fost la termen redus, timp de 9 luni.  Am făcut-o la Timișoara, în 1974, odată cu terminarea liceului. Dar în vara aceea, după bacalaureat, am dat examenul la Facultatea de Agronomie, am aflat ca l-am luat, și apoi am primit livret, prin care eram chemat să fac armata. Am început armata în toamna lui ’74, inițial la Cercul Militar Focșani. Aranjasem, printr-o cunoștință să fac armata cât mai aproape de satul natal, dar când ne-a dat repartiția am fost anunțat că sunt trimis la Timișoara. Am făcut cu Personalul o zi și-o noapte până acolo. Când am coborât din tren parcă mă aflam pe altă lume, așa eram de obosit și zăpăcit..Nu mai știam nici adresa unității militare, am aflat că era destul de aproape de gară. Am ajuns acolo, am intrat în unitate, ne-a luat un sergent în primire lși ne-a dus direct la serviciul de primire, pentru a ne tunde și a ne dezinfecta, după baie. Bineînțeles că era o anumită procedură.. eram tunși 1. Am fost cu bunul meu prieten și coleg, cu care am făcut și liceul și facultatea și la a cărui nuntă am fost – Vasile Surăianu. El a murit de curând, Dumnezeul să-l ierte!.

Armata era pe profil securitate. După ce am făcut baie, ne-a tuns și ne-a dat ținuta de militar, pur și simplu nu l-am mai cunoscut pe prietenul meu, Vasile, și întrebam  Unde ești Vasile?. Eram 40 de soldați într-un pluton, eu eram în grupa a 2-a , a 3-a persoană de la sfârșit, din cei 10 din grupă. Fiecare grupă era condusă de un caporal. În grupă aveam băieți din diferite zone, chiar și de origine sașă. Părinții lor erau din Timișoara și duminica le aduceau pachete, iar ei chemau tot dormitorul ca să mănânce din pachetul lor.

Așa am făcut și eu...părinții mi-au trimis doi cozonaci și în mijlocul lor câte o sticlă de vișinată. Sticlele erau ascunse, pentru ca noi să putem să trecem de control. Pachetul era desfăcut în fața ofițerului de serviciu. Știam de acasă că o să primesc două sticle de parfum, erau unde știam eu bine, adică în mijlocul cozonacilor. Deci la control, pe lângă cămăși și lenjerie intimă, am găsit și mâncare și cei doi cozonaci. Eu făceam sector la cancelaria șefului de pluton și, fiind el plecat seara, după ce mi-am făcut sectorul, mi-am invitat colegii și prietenii și am servit cozonac și am băut vișinată până aproape ne-am îmbătat. Eram 8 inși, dar până dimineața am aerisit, am făcut curat și nu s-a cunoscut absolut nimic.

Câți erați în cameră?

T:  În cameră eram cam 40 de soldați, dormeam în paturi suprapuse...

Semăma cu o hală, din câte îmi descrii tu aici..

T: (râde) Un pluton întreg. Era dormitorul lung și paturile supraetajate, pe stânga și pe dreapta.

Cum era iarna acolo?
T: Era foarte bine, cald, ordine, curățeie...Deranjul cel mai mare era când ne dădea alarmă când era somnul cel mai dulce la ora 3 dimineața, pentru că era Congresul al XII-lea, și trebuia să ieșim, să fim pregătiți să nu se întâmple ceva. Și noi, în mai puțin de un minut trebuia să ne îmbrăcăm, de multe ori când nu mai apucai, îți luai arma pe fugă, te încălțai cu bocancii în mașină, dar trebuia să mai ieși și cu ranița, pătura, prelata de ploaie...tot pentru plecat în misiune. Cel mai mare deranj era când se încurcau bocancii și îi luai pe ai altora. Nu îi țineai sub pat, ci la rsteulul de bocanci. Deci la alarmă te îmbrăcai rapid în cameră, te duceai să-ți iei ranița dintr-un compartiment, mantaua și căciula, după aceea te încalțai și luai pușca sau baioneta, cu ranița și prelata...apoi te ducei în mașină, unde aveai locul tău, când se întrerupea semnalul de alarmă, trebuia să ai motorul pornit. Bineînțeles că șoferul dormea tot timpul în mașină, de fapt, făcea planton câte șase ore. Era mașină de intervenție...două erau, pentru ambele plutoane.

Bineînțeles că au fost și multe peripeții... Ieșeam și la tragere noaptea, din aceste alarme ne duceau direct în poligon  și trăgeam cu pușca...asta dura 1-2 ore, apoi ne întorceam. În mașina cealaltă, soldatul care făcea santinelă, dormea dus. Noi am vrut să glumim pe seama lui,dar el nu s-a trezit...a fost luat imediat, schimbat și băgat la arest, noi îi ziceam  la țambal. Acolo stătea 4 zile, 5, o săptămână... Soldatul ăsta trebuia să păzească mașina și să stea afară, lângă ea; dar el a adormit la volanul mașinii – era frig, cum e acum, s-a băgat la căldură și a adormit cu becul aprins, cheile în contact (râde).

Altă dată, eu făceam santinelă, eram atât de obosit că alergasem toată ziua la instruire, dar trebuia să stau trei ore doar în picioare. Frig, frig, la ora 3 noaptea, m-am sprijinit...că aveam niște ghirete în care încăpeai numai tu în picioare ca să te aperi de ploaie, vânt sau frig; avea niște gemulețe dacă se apropie vreun infractor. Am intrat acolo, m-am sprijinit puțin cu umărul de ea și am adormiiiit în ghiretă, în picioare. La control, că venea ofițerul să ne controleze dacă eram pe poziții...era o liniște totală, eu l-am văzut prea târziu, strig:

-       Stai! Cine-i acolo?

La care el:

-       Pe dracu’, acum mă întrebi?!Eu deja te-am atacat...La arest!

-      Tovarășu’, știți, m-am sprijinit puțin, mi-era frig...

Așa am scăpat fără să mă bage la arest.

Cu altă ocazie, am fost la aruncarea cu grenada. Am fost instruiți în sensul ăsta. Din 40 de grenade, la plutonul nostru nu au explodat vreo 5.

La alt pluon nu au explodat vreo 7 și așa s-au strâns vreo 13 grenade neexplodate. Celui care nu îi exploda grenada i se mai dădea una. Stăteai într-o groapă, cu ofițerul care îți dădea grenada și o aruncai. Dacă nu îți exploda, ți-o dădea pe a doua. După ce terminam instruirea în sensul ăsta, ne încolonam și plecam la unitate. Se făcuse deja 1, mergeam la masă. Dintre noi, rămânea acolo un soldat care păzea grenadele neexplodate până când venea schimbul, pentru că nu avea voie să umble nimeni la grenadele rămase; se vedea unde sunt, dar nu avea voie să le ia decât pirotehnistul, care le aduna sau le dezamorsa. Ofițerul de serviciu din ziua aceea a uitat să trimită pirotehnist, a uitat și de soldatul aflat pe câmp, și ăstuia din urmă i-a fost foame..fiind puțin mai prostuț, s-a dus cu rucsacul, le-a adunat pe toate și a venit cu ele la unitate. S-a dus la comandat și i-a zis:  Tovarășu’ comandant, ce naiba mi-ați făcut? M-ați uitat acolo, pe câmp?Eu nu mai pot de foame... Comandantul l-a întrebat cine este, el i-a răspuns: Eu sunt soldatul care a păzit grenadele! Și vi le-am adus! I le trântește comandantului pe birou, ăsta a dat alarma imediat. Toată lumea era în poziția culcat, apoi toți s-au echipat de război. 

Dacă exploda o singură bombă, se desființa toată unitatea, dar nu s-a întâmplat asta. Nu era vorba aici de viața oamenilor din unitate, ci de drapel. Dacă pățea ceva drapelul, unitatea era desființată. S-a lăsat cu degradări: a comandantului de pluton, a superiorului lui...prima dată i-a băgat la arest pe ăștia. Soldatul cu pricina n-a pățit nimic, s-a dus la cantină, a mâncat, că lui îi era foame... Grenadele n-au explodat pentru că erau defecte...Totuși a făcut și el arest pentru că a părăsit consemnul. Trebuia să aibă totuși o stație de emisie, dacă veneau infractori să-l atace...

Am fost mai mult în deplasări, dormeam în corturi. Ne anunțau continuu că dispăreau din pușcărie oameni, dar cred că era doar un pretext, pentru că n-am prins niciodată pe nimeni. O lună și ceva, pe timp de vară, am stat în Munții Poiana Ruscă, noaptea dormeam în cort și ziua verificam tot felul de fânare, de părduri...ca să îi prindem pe evadații  de la Chișoda-așa se numea închisoarea.

Altădată ne-au zis că cineva s-a aruncat din tren și ne-au trimis pe calea ferată, dar n-am găsit nimic nici atunci. Am parcurs vreo 15 km.Astea erau mai mult motive ca să ieșim, să fim în acțiune.

Când dormeam în cort, eram patru inși pe saltele de aer. Câte un coleg mai hazliu scotea dopul de la salteaua pneumatică; de oboseală nu mai simțeai și a doua zi te trezeai înțepenit și îl înjurai pe colegul care îți făcea o astfel de glumă. Ajungeai să dormi pe pământ...Te spălai pe ochi la o cișmea imporvizată de noi: dintr-un bazin curgea printr-o țeavă cu mai multe ciuciure.