Why do all good things come to an end?

Ultima saptamană de facultate s-a dus.

E ciudat cum au trecut trei ani, trei ani în care am cunoscut oameni interesanți, i-am redescoperit pe alții... A

Am avut o grupa frumoasă, plină de fete, în care Petre a dat tonul petrecerii. În care Anca-Maria era cea mai colorată și îți făcea ziua și mai colorată când o vedeai râzând ca un copil când vede dulciuri. În care Mihaela Chirac zbiera de la 8 dimineața "Bună dimineațaaa!!" la urechile lui Ovidiu Bufnilă și a întregii grupe dând trezirea mai ceva ca un duș rece. În care Miruna, Cap Creț, începea să se certe cu oamenii pe oltenește și se calma tipic ardelenește (sau nu se mai calma deloc). În care Ramona turuia zeci de minute când venea vorba de vreun referat. În care Mădă se mieuna cu stil, drept urmare și-a luat un pisoi care îi seamana: e micuț și roșcovan. În care Lolo știe să facă șpagatul! În care Corina vedea totul în ”Super-Meaw" și s-a luat la mine (!). În care Mihaela B. e blondina al cărei par auriu nu se mai termină, iar la polul ”brunet” e Roxana, zisă Albă-ca-Zapada. În care Rodica ar putea sa hipnotizeze ușor un om. În care Iulia nu mai termină de zis când e să povestească de cele n volume de beletristică citite cu o noapte înainte. În care Ana-Maria poate să dea sfaturi de fashion dacă ești în impas vestimentar. În care Mihaela M. se impune prin voce și ton, pentru că e un om hotărât de la care ai ce învăța! În care Irina mă făcea de fiecare dată la tenis de masă. 

În care Silvia ți-ar vorbi mult și bine de Axxy, super-câinele ei alb, mare și frumos. În Deea D., Alexandra, Andreea N. și Tania au făcut un super Cancan de zilele francofoniei, lăsându-ne cu palmele înroșite după ce le-am aplaudat 10 minute. În care Corina L. are un super-blog de fotografii. În care Doina era as la franceză și ne lăsa pe toți cu gura căscată la cât de lejer își înșiruia ideile în limba lui Napoleon. În care Deea Iconaru a fost mereu o persoana discretă și plăcută..

În care mi-e dor de zilele în care râdeam cu toată grupa și din ea făceau parte și Andreea Vlădan, Diana Lalu și Luminița Ancuța.

Da, asta a fost toată grupa mea. 

Cum să nu îi precizez și pe ceilalți doi prieteni ai mei: Ionuț Iordache și Alex Comănescu? 

Pe primul l-am cunoscut la facultate în primul an și de atunci până în anul II îmi tot cerea notițele mele ca să învețe în noaptea de dinaintea examenului. Apoi l-am bătut la cap cu să îmi descarce filme. :))

Pe al doilea l-am ”redescoperit” la facultate - e IT-istul meu de serviciu. Plus că m-a invitat la petrecerile politehniste. Și aici trebuie să îi amintesc și pe Cătălin Calotescu, Ionuț ”Hiroshima” sau Andrei Podar.

Și acum vreau să le mulțumesc tuturor profesorilor de la care am avut atâtea de învățat (Marian Petcu, Adriana Ștefănel, Oana Băluță, George Hari Popescu, Horia Moraru, Daniela Rovența Frumușani, Luminița Roșca, Irene Buhăniță, Antonia Matei, Flori Iuhas, Ovidiu Bufnilă etc, etc, etc).

Concluzia mea: facultate de oameni frumoși!

Fix o lună...

...de când n-am mai scris pe blog.

De data asta vă propun să meditați asupra unui lucru: gândiți-vă dacă v-a părut cumva, vreodată rau că o persoană dragă s-a disntanțat de voi.

Eu am multe exemple. De când am schimbat ”locul de hibernare”, am realizat câte persoane am lăsat în urmă. Însă mă gândesc la faptul că viața își urmează propriul curs, iar noi avem puterea să schimbăm ceva dar într-o foarte mică măsură. Într-adevăr, ”Bucureștiul apropie oamenii”, cum spunea Corina. Ieși în parc și-ți dai seama că începi o conversație cu nenea care stă pe bancă sau te duci până la magazinul din colț și te vezi cu jumătate din liceu, îi saluți pe toți și îi mai întrebi și ce mai fac, apoi realizezi că tu n-ai vorbit cu acei oameni de 2 ori în viața ta! Paradoxul e că, în același București, te poți întâlni și cu ”un extrem de bun prieten” până mai ieri cu care să nu reușești nici măcar să te saluți, dar să mai porți și vreo conversație? Prea mult...

Cum să redevii ce-ai fost, dacă ești supus schimbărilor? Așa se întâmplă să mai pierzi un prieten din pură stupiditate, apoi să treci pe lângă el și să fii nevoit să îngâni un ”Bună!” pasager, la care nu se știe dacă o să primești răspuns.
Tot stupiditatea face să reacționezi stupid în situații stupide. N-ai fost niciodată gelos/geloasă din nimicuri? Mă îndoiesc...:)

Cum treci peste toate? Ușor, mai scrii pe un blog, mai citești o vorbă de duh, mai dormi...că deh...oameni suntem!

Un râmnicean la București: Facultate din nou!

Marele moment studențesc a sosit, pentru că a început anul universitar! Soarele ne-a topit cu razele sale, pesemne se bucura nespus că Bucureștiul este iarăși plin de studenți.  Boboci sau nu, bucureșteni sau ”din provincie”, unii zâmăreți, alții supărați: cu toții s-au adunat în centrele universitare, dis-de-dimineață.

Un mare freamăt m-a întâmpinat încă de la primele ore ale zilei, când la metroul din Campusul Grozăvești așteptau mulți tineri trenul subteran. De fapt, toată nebunia a început încă din weekend! Asta pentru că  studenții s-au cazat de sâmbătă sau de duminică și au fost aduși în capitală de către neobosiții părinți, ce cărau la bagaje cu mult spor. Cu toții erau ”înarmați” cu Sfânta Mătură, găleata cu mopul din dotare dar și cu fărașul roșu. Însă nu au mai lipsit: bidineaua, varul lavabil, saltele noi, frigiderul sau aragazul.  După plecarea părinților, odată cu instalarea pe termen determint- de un an – tinerii petrec trei zile și trei nopți... să marcheze evenimentul.

Cu trezirea de dimineață vor avea ei ceva bătăi de cap: că doar o vacanță întreagă au lenevit, s-au trezit când au vrut, nu prea au avut stres mare...decât cei înscriși la ”olimpiada de toamnă”. 

Atmosfera e cu totul și cu totul specială, se simte ”aerul tineresc” peste tot! La Universitate, abia am reușit să intru în amfiteatru, de plin ce era! Am dat câteva coate, i-am ajutat pe bobocii dezorientați să-și găsească sala de curs și i-am observat pe toți, obosiți de atâtea scări urcate.

Nu știu cum se face deschiderea anului universitar la alte facultăți, dar la mine, la Jurnalism, e un adevărat ritual: decanul ține un discurs introductiv în care îi felicită pe boboci pentru că au trecut examenul de admitere, sunt prezentați profesorii, este premiat proaspătul student care a obținut media cea mai mare la admiere, se cântă imnul facultății... Nici anul acesta nu au existat schimbări la deschidere, însă am observat mai puțini boboci, comparativ cu anul trecut.

Bineînțeles că toată lumea a plecat pe Lipscani - centrul nostru mare și prăfuit, veșnic în construcție, cu pavaje ce te împiedică să mergi normal pe tocuri - pentru a sărbători cum se cuvine începerea cursurilor. Am aflat că nu toată lumea e atât de fericită ca mine: asta pentru că, de exemplu, la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila s-au făcut cursuri din prima zi!

Nu-mi rămâne decât să zâmbesc larg, pentru că așteptam acest nou an cu sufletul la gură, să gust din fiecare lucru mărut care îmi va ieși în cale, să oftez când o să rămân fără bani în portofel, să-mi sară inima din piept de bucurie de fiecare dată când o să mai gust puțin din cultura vastă oferită de București și să mor de dorul celor dragi, după ore petrecute în fața calculatorului, pregătindu-mi o temă pentru un seminar oarecare.

Nu pot încheia fără să doresc tuturor studenților râmniceni mult succes, oriunde ar urma facultatea!

Pentru cei care sunt din Rîmnic, să știți că articolele cu ”Un râmnicean la București” apar în ziarul local Sensul Râmnicean, în fiecare sâmbătă...:D

Toamna...se numără bobocii!

Ehee...o altă toamnă, o altă etapă din viaţa mea e pe cale să înceapă! De fiecare dată când văd primele frunze căzând, când văd strugurii copţi pe bolta din curte mă gândesc la...şcoală! Da...şi nu la facultatea mea, ori la anii de liceu, ci la clasa I, când încă nu ştiam "cu ce se mănâncă" viaţa asta, când mă bucuram de mirosul cărţilor noi, al ghiozdanului sau al penarului. Mi-aduc aminte de tot ritualul de începere a noului an şcolar, cănd directorul lua cuvântul...
Eram emoţionată, dar abia aşteptam să înceapă "marea aventură"! Acum spun într-un mod trist că mai am doar patru ani de "şcoala începe la toamnă".Şi nici măcar "şcoală" nu pot să îi mai zic, ci "facultate"!
De data asta o să văd nişte boboci debusolaţi, la fel cum eram eu anul trecut căutând entuziasmată amfiteatrul R3, plini de emoţie la începerea primului lor an de facultate!
Doresc să le urez "Mult succes!" tuturor bobocilor - fie ei de liceu, de facultate... Şi mai vreau să le amintesc tuturor faptul că şcoala, aşa cum e ea, bună sau rea, reprezintă cei mai frumoşi ani din viaţa unui om.

O zi frumoasă

Ştiam că azi o să fie una dintre zilele mele bune...Toate lucrurile bune încep dimineaţa...
M-am trezit mai mult decât relaxată, pe la 6:15 am cu toate că se anunţa un parţial puţin spus "nasol"! Am deschis pc-ul şi am căutat o melodie care să îmi întărească buna dispoziţie. So, m-am oprit la Michael Bublé (cum altfel?) ! Mi-am devorat micul-dejun în cea mai mare grabă pentru a ajunge la cursul de Publicitate..
Ei bine...aveam de la 9:30, am ajuns cu 3 minute mai devreme...dar, spre surprinderea mea, amfiteatrul R3 era...GOL!! Peste tot, la etajul 3 al Facultăţii de Chimie domnea liniştea...Debusolată, dau să cobor...când,pe la etajul 2 jumate dau nas în nas cu profu Popescu!
Eu: "ĂĂ...Ştiţi, nu e nimeni sus..!"
El: "Ei...." (dând din umeri resemnat, cu ambele sprancene ridicate şi cu ochii închişi).
Pe la etajul unu o văd pe Anca Maria, colega mea de grupă..."Taci că treaba-i bună!", îmi zic.
Urcăm noi amândouă...mai aşteptăm ce mai aşteptăm...până la urmă cursul s-a ţinut cu mai multe fete de le grupa 1 (asta e grupa mea !)...
Apoi a venit vremea PARŢIALULUI...M-am concentrat la maximum, nu mi s-a părut prea greu(nici nu mă omorâsem cu cititul, am avut un weekend prea...prea încărcat cu lene).
Ajunsă acasă, mi-am zis că n-ar strica o sălăţică buuuună.Zis şi făcut! Iar după masă a urmat...SIESTA cea de toate zilele (şi câtă nevoie aveam de ea!)!!!
Pe seară mi-am propus să mă fac fată de casă şi am mai scris câte ceva, dar vremea de afară îmi tot făcea cu ochiul, aşa că am profitat de vremea frumoasă, de cei 40+ de ani împliniţi ai Clubului A şi de unul dintre prietenii mei care nu mai suporta ultimul curs de la Poli şi am ieşit pe Lipscani, la aer  liber + un concert drăguţ marca PARAZIŢII...
La întoarcere mă uitam în metrou cum unul dintre călători răsfoia acelaşi Click! pe care îl văzusem de dimineaţă la o tanti...tot în metrou! Titlul ostentativ m-a făcut să râd de devoratorii de presă uşoară: "Nicoleta Luciu în spital două luni cu tripleţii". Ce-o fi însemnând nu mă interesează, ştiu doar că domnişoara Luciu (încă domnişoară, damn!!!câţi o să mai aibă ca să o ia Zolt de nevastă? ) o sa aibă tripleţi..prolifică, n-am ce zice!