Why do all good things come to an end?

Ultima saptamană de facultate s-a dus.

E ciudat cum au trecut trei ani, trei ani în care am cunoscut oameni interesanți, i-am redescoperit pe alții... A

Am avut o grupa frumoasă, plină de fete, în care Petre a dat tonul petrecerii. În care Anca-Maria era cea mai colorată și îți făcea ziua și mai colorată când o vedeai râzând ca un copil când vede dulciuri. În care Mihaela Chirac zbiera de la 8 dimineața "Bună dimineațaaa!!" la urechile lui Ovidiu Bufnilă și a întregii grupe dând trezirea mai ceva ca un duș rece. În care Miruna, Cap Creț, începea să se certe cu oamenii pe oltenește și se calma tipic ardelenește (sau nu se mai calma deloc). În care Ramona turuia zeci de minute când venea vorba de vreun referat. În care Mădă se mieuna cu stil, drept urmare și-a luat un pisoi care îi seamana: e micuț și roșcovan. În care Lolo știe să facă șpagatul! În care Corina vedea totul în ”Super-Meaw" și s-a luat la mine (!). În care Mihaela B. e blondina al cărei par auriu nu se mai termină, iar la polul ”brunet” e Roxana, zisă Albă-ca-Zapada. În care Rodica ar putea sa hipnotizeze ușor un om. În care Iulia nu mai termină de zis când e să povestească de cele n volume de beletristică citite cu o noapte înainte. În care Ana-Maria poate să dea sfaturi de fashion dacă ești în impas vestimentar. În care Mihaela M. se impune prin voce și ton, pentru că e un om hotărât de la care ai ce învăța! În care Irina mă făcea de fiecare dată la tenis de masă. 

În care Silvia ți-ar vorbi mult și bine de Axxy, super-câinele ei alb, mare și frumos. În Deea D., Alexandra, Andreea N. și Tania au făcut un super Cancan de zilele francofoniei, lăsându-ne cu palmele înroșite după ce le-am aplaudat 10 minute. În care Corina L. are un super-blog de fotografii. În care Doina era as la franceză și ne lăsa pe toți cu gura căscată la cât de lejer își înșiruia ideile în limba lui Napoleon. În care Deea Iconaru a fost mereu o persoana discretă și plăcută..

În care mi-e dor de zilele în care râdeam cu toată grupa și din ea făceau parte și Andreea Vlădan, Diana Lalu și Luminița Ancuța.

Da, asta a fost toată grupa mea. 

Cum să nu îi precizez și pe ceilalți doi prieteni ai mei: Ionuț Iordache și Alex Comănescu? 

Pe primul l-am cunoscut la facultate în primul an și de atunci până în anul II îmi tot cerea notițele mele ca să învețe în noaptea de dinaintea examenului. Apoi l-am bătut la cap cu să îmi descarce filme. :))

Pe al doilea l-am ”redescoperit” la facultate - e IT-istul meu de serviciu. Plus că m-a invitat la petrecerile politehniste. Și aici trebuie să îi amintesc și pe Cătălin Calotescu, Ionuț ”Hiroshima” sau Andrei Podar.

Și acum vreau să le mulțumesc tuturor profesorilor de la care am avut atâtea de învățat (Marian Petcu, Adriana Ștefănel, Oana Băluță, George Hari Popescu, Horia Moraru, Daniela Rovența Frumușani, Luminița Roșca, Irene Buhăniță, Antonia Matei, Flori Iuhas, Ovidiu Bufnilă etc, etc, etc).

Concluzia mea: facultate de oameni frumoși!

Un râmnicean la București: Facultate din nou!

Marele moment studențesc a sosit, pentru că a început anul universitar! Soarele ne-a topit cu razele sale, pesemne se bucura nespus că Bucureștiul este iarăși plin de studenți.  Boboci sau nu, bucureșteni sau ”din provincie”, unii zâmăreți, alții supărați: cu toții s-au adunat în centrele universitare, dis-de-dimineață.

Un mare freamăt m-a întâmpinat încă de la primele ore ale zilei, când la metroul din Campusul Grozăvești așteptau mulți tineri trenul subteran. De fapt, toată nebunia a început încă din weekend! Asta pentru că  studenții s-au cazat de sâmbătă sau de duminică și au fost aduși în capitală de către neobosiții părinți, ce cărau la bagaje cu mult spor. Cu toții erau ”înarmați” cu Sfânta Mătură, găleata cu mopul din dotare dar și cu fărașul roșu. Însă nu au mai lipsit: bidineaua, varul lavabil, saltele noi, frigiderul sau aragazul.  După plecarea părinților, odată cu instalarea pe termen determint- de un an – tinerii petrec trei zile și trei nopți... să marcheze evenimentul.

Cu trezirea de dimineață vor avea ei ceva bătăi de cap: că doar o vacanță întreagă au lenevit, s-au trezit când au vrut, nu prea au avut stres mare...decât cei înscriși la ”olimpiada de toamnă”. 

Atmosfera e cu totul și cu totul specială, se simte ”aerul tineresc” peste tot! La Universitate, abia am reușit să intru în amfiteatru, de plin ce era! Am dat câteva coate, i-am ajutat pe bobocii dezorientați să-și găsească sala de curs și i-am observat pe toți, obosiți de atâtea scări urcate.

Nu știu cum se face deschiderea anului universitar la alte facultăți, dar la mine, la Jurnalism, e un adevărat ritual: decanul ține un discurs introductiv în care îi felicită pe boboci pentru că au trecut examenul de admitere, sunt prezentați profesorii, este premiat proaspătul student care a obținut media cea mai mare la admiere, se cântă imnul facultății... Nici anul acesta nu au existat schimbări la deschidere, însă am observat mai puțini boboci, comparativ cu anul trecut.

Bineînțeles că toată lumea a plecat pe Lipscani - centrul nostru mare și prăfuit, veșnic în construcție, cu pavaje ce te împiedică să mergi normal pe tocuri - pentru a sărbători cum se cuvine începerea cursurilor. Am aflat că nu toată lumea e atât de fericită ca mine: asta pentru că, de exemplu, la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila s-au făcut cursuri din prima zi!

Nu-mi rămâne decât să zâmbesc larg, pentru că așteptam acest nou an cu sufletul la gură, să gust din fiecare lucru mărut care îmi va ieși în cale, să oftez când o să rămân fără bani în portofel, să-mi sară inima din piept de bucurie de fiecare dată când o să mai gust puțin din cultura vastă oferită de București și să mor de dorul celor dragi, după ore petrecute în fața calculatorului, pregătindu-mi o temă pentru un seminar oarecare.

Nu pot încheia fără să doresc tuturor studenților râmniceni mult succes, oriunde ar urma facultatea!

Pentru cei care sunt din Rîmnic, să știți că articolele cu ”Un râmnicean la București” apar în ziarul local Sensul Râmnicean, în fiecare sâmbătă...:D

Reîntoarcerea

Ca toţi studenţii, trebuie să amintesc faptul că sunt în vacanţă. Profit de ultimele zile libere, asta pentru că ştiu ce mă aşteaptă în zbuciumatul şi haoticul Bucureşti. La Râmnicul Sărat viaţa îşi are propriul curs, unul încă bine stabilit, cu "reguli" stricte, iar timpul trece liniştit. Poate că unii m-ar putea contrazice aici, dar asta este părerea mea, în calitate de fostă elevă râmniceană şi de actuală studentă bucureşteană.

Săptămâna ce a trecut am revenit, după mult timp, în capitală. Nu puteam să nu zâmbesc la vederea mozaicului de oameni din Gara de Nord, la studenţii ce veşnic se perindă prin campusurile universitare sau la vechii prieteni pe care i-am întâlnit acolo. Seara reîntoarcerii a fost de neuitat; mi-era dor de toată lumea aia, de Dâmoviţa ce mereu luminează frumos la căderea soarelui, de metroul neobosit... Am avut acel sentiment ciudat că tot ce era în jurul meu, la acel moment, îmi spunea : "Ne-a fost dor de tine, te aşteptam! Bine ai venit!".

Până  să ajung la cămin am tot zâmbit şi chiar am devenit uşor melancolică pentru că mi-am amintit de primul meu an universitar. Mi-am revăzut prietenii în zilele ce au urmat şi am petrecut momente plăcute alături de ei. Ne-am plimbat, am stat de poveşti, am râs dar am şi oftat. În aceste câteva zile am realizat că mi-am făcut câţiva prieteni buni la Bucureşti, că încep să mă lege din ce în ce mai multe amintiri de locurile acelea şi că îmi doresc să revin pentru a continua marea aventură de student de provincie ajuns "în buricu" târgului".

Şi ar mai fi ceva de adăugat: studentul are un statut cel puţin privilegiat. Asta pentru că, într-un fel sau altul, nu duce grija banilor (doar dacă vrea să muncească, să câştige ceva în plus faţă de ceea ce i se dă de acasă), acumulează foarte multe cunoştinţe în domeniul pe care şi l-a ales spre studiu, poate avea timp şi de distracţii şi îşi poate îmbunătăţi considerabil bagajul de cultură generală.

Din aceste motive încep să iubesc Bucureştiul, capitala noastră, dar asta nu mă face să uit de unde am plecat. Râmnicul o să aibă mereu ceva special, o să fie mereu locul în care am început să mă formez ca om, am ieşit prima dată în oraş, am pus bazele unor prietenii de-o viaţă, am gustat din teatru, am mai şi cântat, am simţit liniştea unei după-amiezi cu o cană de cafea în mână şi am crezut că timpul a stat în loc. Da, timpul pare a zbura mult mai încet decât oriunde altundeva!

Noapte de coşmar

Sunt în Bucureşti şi vreau acasă...Dar să lăsăm melancolia pe mai târziu. Să ne concentrăm asupra nopţii de coşmar!

 Acum câteva zile trebuia să dorm, pentru că în weekend am avut nuntă... În fine, mă aşez confortabil în pătuţul meu de cămin..când, ce s-auz?

Un ţânţar!!!.....Un nenorocit de ţânţar...cam nemâncat, dar destul de agil. Se tot fâţâia pe la căpăţâna mea.. M-a ciupit de câteva ori, până să mă culc, dar mi-am zis că pot trăi cu un singur inamic..

De unde trai? Pe la 2 eram încă trează. Şi colac peste pupăză, mai bubuia şi Princess Club într-un hal fără de hal... Am auzit toate hiturile momentului, toate remixurile ăstora, tot ce se poate şti.

Pe la 3 eram încă trează. Aceleaşi bubuituri din club, acelaşi ţânţar nenorocit. Am stat de veghe. Degeaba, când aprindeam lumina, "băieţaşul" dispărea ca prin farmec. 

Am stat de veghe. Partea a doua. Degeaba. Dar de data asta l-am văzut!!!! Am avut două tentative nefinalizate de a-l strivi de perete. 

Am stat de veghe.Partea a treia. Ceasul se făcuse 3 şi jumătate. Am luat o carte şi am început să citesc din ea: pentru a mai trece timpul, pentru  a  mi se face somn şi pentru a face o a treia încercare de exterminare a ţânţarului enervant şi iubăreţo-ciupitor.

L-am văzut cum s-a aşezat frumuşel pe perete. Apoi am încercat să-l pleznesc, nicio şansă. A fugit repede. S-a aşezat pe posterul cu Backstreet Boys. Aş fi fost o bestie nebună dacă mi-aş fi stricat frumuseţe de poster. So, am mai aşteptat puţin, s-a dus mai sus, pe perete, apoi pe tavan...Am apelat fără să vreau la biroul colegei mele de cameră, sper să nu se supere nimeni, dar era o urgenţă maximă...Şi când i-am trântit o carte de Christopher Priest ("Magicienii") l-am lăsat lat şi am făcut şi dâră pe tavan, de la bietul meu sânge supt de vampiroiul cel minuscul.

Apoi am zis să adorm, dat fiind faptul că problema mâncăciosului se rezolvase...dar am uiata de Princess...Ce mi.au mai bubuit urechile până pe la 5...Apoi am adormit până la 7...Aşa matinală, am mers la sor'mea( pentru că s-a măritat cumnata ei) cu un microbuz de poveste. Important e că am ajuns la destinaţie întreagă, cu câteva ciupituri-umflături, nedormită...dar fresh. :D

Aici o să vă arat operele mele de artă.

În poza no. 1 e ţânţarul din noaptea amintită, iar în poza no. 2 e un individ pe care l-am prins aseară, înainte de culcare. Asta - aviz celor care vor să mă ciupească! 

Sesiunea

"Ador" sesiunea...
Cum vine ea uşurel, aşa...Nici nu-ţi dai seama când trece semestrul şi când te trezeşti în mijlocul examenelor!
Se furişează, te pândeşte şi te atacă (aş adăuga mişeleşte, dar mă abţin).
Pentru examenul de miercuri, m-am împărţit între Facebook, muzică ascultată obsedat de mult, un concert în aer liber, jogging in parc şi mess... şi cursurile "de învăţat".
Problema e că nu prea mai am chef de nimic ce ţine de facultate. O fi din cauza căldurii de afară? O fi din cauza "piticilor" mei de pe creier?
Cert e că nu mai vreau...sesiune!
Să vină practicaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa........!!!! :)