Graduation

Iată-mă la sfârșitul celor trei ani FJSC-iști... Au trecut și absolvirea, și balul...nu mai rămâne decât un hop: examenul de licență (format din partea scrisă, pe care o dau mâine, și cea orală, programată săptămâna viitoare). Mâine, o să fiu în fața celui mai important examen din viata mea de „școlăriță”, de la admiterea la facultate până în prezent. Am ajuns în punctul în care mi-am dorit mereu să fiu: să termin odată cu toată școala și să mă apuc de treabă. Știu că nu e ușor să îți faci loc pe piața muncii de astăzi, dar trebuie „să te înarmezi” cu răbdare, voință, determinare și putere de muncă.

Revenind la absolvire, nu mi-am închipuit niciodată că o să am emoții. E momentul ăla, când stai cu toca pe punctul de a o arunca, iar toată lumea participantă la eveniment pregătește aparatele de fotografiat, gata să surprindă „baia de chipiuri”. Am făcut destule poze și ne-am simțit chiar bine, mai ales când am început să cântăm că „Noi suntem de la FJSC”. 

Părinții mei nu au reușit să ajungă la „marele eveniment”. Drept urmare, mi-am zis că trebuie să fie și ei prezenți cumva. Am avut ideea să îi „fur” mamei din garderobă o rochie din mătase naturală, „în vârstă” de vreo 31-32 de ani. Am îmbunătățit-o foarte puțin și am pășit în Aula Magna cu încredere. Mama era cu mine!

Și niște poze făcute cu telefonul:

                                         

Why do all good things come to an end?

Ultima saptamană de facultate s-a dus.

E ciudat cum au trecut trei ani, trei ani în care am cunoscut oameni interesanți, i-am redescoperit pe alții... A

Am avut o grupa frumoasă, plină de fete, în care Petre a dat tonul petrecerii. În care Anca-Maria era cea mai colorată și îți făcea ziua și mai colorată când o vedeai râzând ca un copil când vede dulciuri. În care Mihaela Chirac zbiera de la 8 dimineața "Bună dimineațaaa!!" la urechile lui Ovidiu Bufnilă și a întregii grupe dând trezirea mai ceva ca un duș rece. În care Miruna, Cap Creț, începea să se certe cu oamenii pe oltenește și se calma tipic ardelenește (sau nu se mai calma deloc). În care Ramona turuia zeci de minute când venea vorba de vreun referat. În care Mădă se mieuna cu stil, drept urmare și-a luat un pisoi care îi seamana: e micuț și roșcovan. În care Lolo știe să facă șpagatul! În care Corina vedea totul în ”Super-Meaw" și s-a luat la mine (!). În care Mihaela B. e blondina al cărei par auriu nu se mai termină, iar la polul ”brunet” e Roxana, zisă Albă-ca-Zapada. În care Rodica ar putea sa hipnotizeze ușor un om. În care Iulia nu mai termină de zis când e să povestească de cele n volume de beletristică citite cu o noapte înainte. În care Ana-Maria poate să dea sfaturi de fashion dacă ești în impas vestimentar. În care Mihaela M. se impune prin voce și ton, pentru că e un om hotărât de la care ai ce învăța! În care Irina mă făcea de fiecare dată la tenis de masă. 

În care Silvia ți-ar vorbi mult și bine de Axxy, super-câinele ei alb, mare și frumos. În Deea D., Alexandra, Andreea N. și Tania au făcut un super Cancan de zilele francofoniei, lăsându-ne cu palmele înroșite după ce le-am aplaudat 10 minute. În care Corina L. are un super-blog de fotografii. În care Doina era as la franceză și ne lăsa pe toți cu gura căscată la cât de lejer își înșiruia ideile în limba lui Napoleon. În care Deea Iconaru a fost mereu o persoana discretă și plăcută..

În care mi-e dor de zilele în care râdeam cu toată grupa și din ea făceau parte și Andreea Vlădan, Diana Lalu și Luminița Ancuța.

Da, asta a fost toată grupa mea. 

Cum să nu îi precizez și pe ceilalți doi prieteni ai mei: Ionuț Iordache și Alex Comănescu? 

Pe primul l-am cunoscut la facultate în primul an și de atunci până în anul II îmi tot cerea notițele mele ca să învețe în noaptea de dinaintea examenului. Apoi l-am bătut la cap cu să îmi descarce filme. :))

Pe al doilea l-am ”redescoperit” la facultate - e IT-istul meu de serviciu. Plus că m-a invitat la petrecerile politehniste. Și aici trebuie să îi amintesc și pe Cătălin Calotescu, Ionuț ”Hiroshima” sau Andrei Podar.

Și acum vreau să le mulțumesc tuturor profesorilor de la care am avut atâtea de învățat (Marian Petcu, Adriana Ștefănel, Oana Băluță, George Hari Popescu, Horia Moraru, Daniela Rovența Frumușani, Luminița Roșca, Irene Buhăniță, Antonia Matei, Flori Iuhas, Ovidiu Bufnilă etc, etc, etc).

Concluzia mea: facultate de oameni frumoși!

Un râmnicean la București: Facultate din nou!

Marele moment studențesc a sosit, pentru că a început anul universitar! Soarele ne-a topit cu razele sale, pesemne se bucura nespus că Bucureștiul este iarăși plin de studenți.  Boboci sau nu, bucureșteni sau ”din provincie”, unii zâmăreți, alții supărați: cu toții s-au adunat în centrele universitare, dis-de-dimineață.

Un mare freamăt m-a întâmpinat încă de la primele ore ale zilei, când la metroul din Campusul Grozăvești așteptau mulți tineri trenul subteran. De fapt, toată nebunia a început încă din weekend! Asta pentru că  studenții s-au cazat de sâmbătă sau de duminică și au fost aduși în capitală de către neobosiții părinți, ce cărau la bagaje cu mult spor. Cu toții erau ”înarmați” cu Sfânta Mătură, găleata cu mopul din dotare dar și cu fărașul roșu. Însă nu au mai lipsit: bidineaua, varul lavabil, saltele noi, frigiderul sau aragazul.  După plecarea părinților, odată cu instalarea pe termen determint- de un an – tinerii petrec trei zile și trei nopți... să marcheze evenimentul.

Cu trezirea de dimineață vor avea ei ceva bătăi de cap: că doar o vacanță întreagă au lenevit, s-au trezit când au vrut, nu prea au avut stres mare...decât cei înscriși la ”olimpiada de toamnă”. 

Atmosfera e cu totul și cu totul specială, se simte ”aerul tineresc” peste tot! La Universitate, abia am reușit să intru în amfiteatru, de plin ce era! Am dat câteva coate, i-am ajutat pe bobocii dezorientați să-și găsească sala de curs și i-am observat pe toți, obosiți de atâtea scări urcate.

Nu știu cum se face deschiderea anului universitar la alte facultăți, dar la mine, la Jurnalism, e un adevărat ritual: decanul ține un discurs introductiv în care îi felicită pe boboci pentru că au trecut examenul de admitere, sunt prezentați profesorii, este premiat proaspătul student care a obținut media cea mai mare la admiere, se cântă imnul facultății... Nici anul acesta nu au existat schimbări la deschidere, însă am observat mai puțini boboci, comparativ cu anul trecut.

Bineînțeles că toată lumea a plecat pe Lipscani - centrul nostru mare și prăfuit, veșnic în construcție, cu pavaje ce te împiedică să mergi normal pe tocuri - pentru a sărbători cum se cuvine începerea cursurilor. Am aflat că nu toată lumea e atât de fericită ca mine: asta pentru că, de exemplu, la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila s-au făcut cursuri din prima zi!

Nu-mi rămâne decât să zâmbesc larg, pentru că așteptam acest nou an cu sufletul la gură, să gust din fiecare lucru mărut care îmi va ieși în cale, să oftez când o să rămân fără bani în portofel, să-mi sară inima din piept de bucurie de fiecare dată când o să mai gust puțin din cultura vastă oferită de București și să mor de dorul celor dragi, după ore petrecute în fața calculatorului, pregătindu-mi o temă pentru un seminar oarecare.

Nu pot încheia fără să doresc tuturor studenților râmniceni mult succes, oriunde ar urma facultatea!

Pentru cei care sunt din Rîmnic, să știți că articolele cu ”Un râmnicean la București” apar în ziarul local Sensul Râmnicean, în fiecare sâmbătă...:D