Poşta Română şi poziţionarea-i 'strategică'

Pentru că azi am net, o să celebrez prin două postări pe blog. Pe prima am pus-o de dimineaţă...urmează a doua!
Dacă nu ştiaţi, toată săptămâna trecută nu am avut net, asta pentru că acea cartelă din interiorul stick-ului de la Cosmote se demagnetizase. A trebuit să ajungă nenorocirea de stick în Vrancea şi să se şi întoarcă...prin poştă!!!
Avizul a venit vineri....Fericire mare pe capul meu: " Luni mă duc să-mi iau coletul de la poştăă....Uhuuu!!". Azi m-am trezit de dimineaţă cu un singur gând : " O SĂ AM NET! În sfârşit!".
M-am îmbrăcat lejer şi am luat-o la pas, prin Bucureşti. Trebuia să ajung la Oficiul Poştal nr. 79. Corina s-a uitat pe net în prealabil şi mi-a dat adresa plus explicaţii suplimentare: "Dear, e pe Splaiul Independenţei, nr. 290, vizavi de Universitatea de Sport..E undeva la mijlocul drumului între Eroilor şi Grozăveşti". Am stat puţin în loc pentru că adresa CORESPUNDEA cu cea de la mine de la cămin, dar mi-am zic că n-are rost să-mi fac griji, pentru că am primit indicaţii precise...
So, am început să merg în pas lejer de-a lungul Dâmboviţei, erau unii care veniseră să pescuiască, alţii se îndreptau grăbiţi spre facultate, maşinile aveau pe puţin 70 de km la oră, dar NU din vina şoferilor grăbiţi, ci a...extratereştrilor.
În fine, dau de Universtatea cu pricina şi caut...şi caut poşta aia nenorocită...Am dat la ture...de m-am plictisit eu de peisajul urban grăbit şi mizerabil ce se desfăşura înaintea mea, aşa că am zis să atac. Am început să întreb pe unde e poşta...Mi se răspundea sec "Pe aici, mai întrebaţi...". Am sunat-o iar pe Corina, am şi trezit-o, săraca! Asta numai pentru că mă gândeam că poate să-mi mai dea vreun pont, ceva! Nimic...
În fine, am găsit o tanti care mi-a dat indicaţiile bune, am reuşit să ajung la ...poştă. Intru eu frumos, dau avizul şi aud din partea cealaltă a ghişeului :"Dar nu suntem Oficiul nr, 79, ăsta e în Regie.".
Să înnebunesc de faţă cu toată instituţia, să urlu de nervi! După ce am cautat atât, să mi se spună că nu am ajuns unde trebuie...Tot eu m-am calmat singură: "Nu-i nimic, rezolv eu, azi, problema!".
Mi s-a dat un număr de telefon, ca de la poştă la poştă, şi aşa, am plecat frumuşel spre Regia mea dragă.
Aici am zis sa sun la numărul recomandat mai întâi, ca să fiu sigură că ajung unde trebuie...
Dau primul telefon, îl dau şi pe al doilea...nimic.
Mai încerc a treia oară:
"Bună dimineaţa!Cu ce vă putem ajuta?"
"Ştiţi, am un colet de ridicat de la d-voastră şi nu ştiu exact unde este Oficiul Poştal..."
"Ăăăă...Noi suntem o firmă, nu poşta."
"Ah, mă scuzaţi!"
NERVI?!!Puţin spus...N-am înjurat în viaţa mea ca azi-dimineaţă!
Ei, nu-i nimic...Dau eu vreo două ture campusului şi întreb vreo două studente. Una dintre ele mi-a explicat că e la parterul căminului P11, lângă Texas!
Câtă fericire pe capul meu, chiar dacă nu ştiam exact unde e acest P11, măcar aveam o certitudine! Cineva ştia unde e afurisita aia de poştă!
Am ajuns la vestitul Texas. Mă uit în stânga, în dreapta.Văd scirs P12!!! Uuu..deja cred că sunt în Rai...Apoi dau de P13-P14. Şi P11? Unde e P11???!!!!
La marginea disperării complete, îl sun pe Alex, prieten bun, îl trezesc din somn şi când să-l întreb:
"Unde mama naibii e poşta aia nenoro....ci...tă", văd mare scriind 'Poşta Română'. Nişte gratii de fier de pe vremea lu' Pazvante-Chioru, o uşă hârbuită, mare şi grea, nişte ghişee...vai de capul lor, toate m-au întâmpinat pentru a-mi ridica acel colet.
Dar chiar nu conta, important era că, după două ore de bâjbâit prin jungla oraşului, am dat de "viza mea spre net".


Concluzie: da, a fost dureros pentru sistemu' meu nervos!

P.S.: Dear, îţi mulţumesc mult pentru indicaţii!
P.S:S: Corina, Alex, îmi pare rău că v-am trezit!

Eu, SPP-istu’ şi Radio Romania…

O să încerc să vă redau toată scena aşa cum am trăit-o, asta pentru un plus de savoare !

Ziua incepe promitator :trezirea la 7 am, repetare generală pentru cel de-al doilea examen din sesiunea de vara, un duş rapid şi o mare dilemă : « Cu ce mă îmbrac ? ». Nu de alta, dar trebuie să arat că sunt o fată serioasă, din toate punctele de vedere ! Ce mă aşteaptă ? Păi…în afară de examenul ăla, o să ma duc să vorbesc despre practica de la vară cu unul dintre redactorii de la Radio România Actualităţi !

Examenul…a trecut repede, fix 20 de minute. Apoi m-am plimbat cu fetele  - Corina şi Anca – pe lângă Universitate. Aici am întâlnit o tipă care împărţea nişte chestionare stupide cu întrebări mai mult decât cretine: “Consideraţi normal faptul că femeile nu au voie pe Muntele Athos?”. 

Am terminat şi cu acel chestionar şi am luat drumul Sălii Radio. De aici vine partea interesantă. Nu numai că m-am enervate enorm că am escaladat şantierele veşnice ale Bucureştiului, dar nici măcar trecere de pietoni normală n-am găsit! A trebuit să fac slalom printre maşini, am traversat ilegal chiar  prin faţa unei maşini de poliţie…şi am reuşit să ajung la vestita "Casă" Radio (aşa îi zice toată lumea)! Înainte de a intra în clădire am rămas puţin surprinsă de tot felul de reporteri, camere de luat vederi, maşini, într-un cuvânt cam multă agitaţie.

“Nu-i nimic”, mi-am zis, “Să vedem ce-o ieşi...”. Am intrat aşa…uşor timorată (stilu’-mi caracteristic) şi am zis să întreb un nene care se uita insistent şi ostentativ la mine:

„Bună ziua! Aş avea o întâlnire cu redactorul şef de la Radio România...”

La care domnul, într-un costum gri, mai micuţ aşa de înălţime, tuns 1,  face un gest laaaarg, întinde mâna spre stânga lui şi îmi arată „Biroul de informaţii”.

Mi s-a părut ciudat că nu a vorbit cu mine, adică...

Şi WOW, ăştia care păzesc uşile Radio România se îmbracă la costum!

 M-au luat în primire doi poliţişti comunitari (pe unu' îl chema Dorel), care mi-au spus să sun la un număr de interior...  Secretara de la celălalt capăt al firului m-a lămurit pe deplin: era Băsescu la RRA!!!Venise să dea nişte declaraţii...Mi s-a spus să revin săptămâna următoare pentru practică, se înţelege de ce.

Am pus telefonul în furcă şi când să ies...Văd alţi doi „costumaţi” păzind intrarea Sălii Radio.

Abia atunci am exclamat în gând: „Ah, tipu’ ăla în costum gri era SPP-istu’ lu’ Băseee!!!”  

O zi frumoasă

Ştiam că azi o să fie una dintre zilele mele bune...Toate lucrurile bune încep dimineaţa...
M-am trezit mai mult decât relaxată, pe la 6:15 am cu toate că se anunţa un parţial puţin spus "nasol"! Am deschis pc-ul şi am căutat o melodie care să îmi întărească buna dispoziţie. So, m-am oprit la Michael Bublé (cum altfel?) ! Mi-am devorat micul-dejun în cea mai mare grabă pentru a ajunge la cursul de Publicitate..
Ei bine...aveam de la 9:30, am ajuns cu 3 minute mai devreme...dar, spre surprinderea mea, amfiteatrul R3 era...GOL!! Peste tot, la etajul 3 al Facultăţii de Chimie domnea liniştea...Debusolată, dau să cobor...când,pe la etajul 2 jumate dau nas în nas cu profu Popescu!
Eu: "ĂĂ...Ştiţi, nu e nimeni sus..!"
El: "Ei...." (dând din umeri resemnat, cu ambele sprancene ridicate şi cu ochii închişi).
Pe la etajul unu o văd pe Anca Maria, colega mea de grupă..."Taci că treaba-i bună!", îmi zic.
Urcăm noi amândouă...mai aşteptăm ce mai aşteptăm...până la urmă cursul s-a ţinut cu mai multe fete de le grupa 1 (asta e grupa mea !)...
Apoi a venit vremea PARŢIALULUI...M-am concentrat la maximum, nu mi s-a părut prea greu(nici nu mă omorâsem cu cititul, am avut un weekend prea...prea încărcat cu lene).
Ajunsă acasă, mi-am zis că n-ar strica o sălăţică buuuună.Zis şi făcut! Iar după masă a urmat...SIESTA cea de toate zilele (şi câtă nevoie aveam de ea!)!!!
Pe seară mi-am propus să mă fac fată de casă şi am mai scris câte ceva, dar vremea de afară îmi tot făcea cu ochiul, aşa că am profitat de vremea frumoasă, de cei 40+ de ani împliniţi ai Clubului A şi de unul dintre prietenii mei care nu mai suporta ultimul curs de la Poli şi am ieşit pe Lipscani, la aer  liber + un concert drăguţ marca PARAZIŢII...
La întoarcere mă uitam în metrou cum unul dintre călători răsfoia acelaşi Click! pe care îl văzusem de dimineaţă la o tanti...tot în metrou! Titlul ostentativ m-a făcut să râd de devoratorii de presă uşoară: "Nicoleta Luciu în spital două luni cu tripleţii". Ce-o fi însemnând nu mă interesează, ştiu doar că domnişoara Luciu (încă domnişoară, damn!!!câţi o să mai aibă ca să o ia Zolt de nevastă? ) o sa aibă tripleţi..prolifică, n-am ce zice!

Popa

Cine n-a auzit de Popa, în zona râmniceană a judeţului Buzău, a trăit degeaba.
E mic (de ani - 18, aproape 19), dar şi mare (are 1, 91m), o oaie creaţă cu intenţii politehniste (încă a 12-a).

Se autocaracterizează grăitor:

popa.hh alex: cand zici POPA
popa.hh alex : femeile tipa
popa.hh alex : copiii plang
popa.hh alex : oile behaie
popa.hh alex : preotu
popa.hh alex : se inchide in biserica...

Îşi transmite trăirile, ideile şi mesajele în versuri şi ritm de rap...
E o figură 'figurativă', asta pentru că vrea 'să mă enerveze', dar nu prea reuşeşte( discuţie despre orez cu lapte):
popa.hh alex : se pune pa sholduri
popa.hh alex : calorii
popa.hh alex : burta
popa.hh alex : ih
iuliana : popa, esti rau
popa.hh alex : mie pofta
popa.hh alex : de niste
popa.hh alex: aripioare
popa.hh alex : picante
popa.hh alex : de la kfc
uliana : uite vezi?
iuliana : alea se pun pe solduri
popa.hh alex : da sunt bune
popa.hh alex : orezu nu...

iuliana : ba si orezu, da macar l-am facut eu...cu laptele meu si cu orezu meu si cu zaharu meu...nu am bagat toate prostiile in el
popa.hh alex : si orezul
popa.hh alex : care are cel mai mult amidon
popa.hh alex : si laptele
popa.hh alex : grasimi
popa.hh alex : si zahar
popa.hh alex : pfoai
popa.hh alex : satana...
And so on...

Ce să vă mai zic despre 'pretenaru' meu?
E funny, te face să râzi mult şi isteric (asta poate pentru că eu râd din orice...:-s )...
Şi mai bine lăsăm nişte versuri d'ale lui să vă vorbească despre EL!
Să ţineţi minte că i se mai zice şi Novice (prietenii din Ploieşti)...

Iată versurileeee:


E Un vis ce provoaca numai stari de bine, 
E tot ce am nevoie plus un gram de fericire,
De idei exprimate pe un beat de mine, 
Atunci cand vb de muzica nimic nu ma retine
Am inceput de la zero, am continuat fara rusine, 
M'am lovit de multi si multe dar s-au termiant cu bine,
Am ajuns unde-s acum si cre ca'i bine, 
Chiar de se putea mai mult tot sunt multumit de mine
Cu muzica am crescut...cu muzica traiesc  
Chiar si plin de zapada la nas tot pe muzica sfarsesc
Nu trebuie sa-i asculti pe cei ce vor sa te traga-n jos, 
Pentru ca asta am facut si am picat de prost
Cei ce m-au criticat si mi-au zis "n'are rost", 
Le'am distrus visele mereu low cost
Sincer le multumesc si le spun la revedere, frate voi sunteti cei care traiti in tacere...

Când afară e primăvară...

Cine să se concentreze asupra testelor, când afară e primăvară (teoretic vorbind)?
Cine să înceapă să se pregătească (măcar sufleteşte), când afară e primăvară?
Cine poate să spună din toată inima: "Eu vreau să învăţ!", când afară e primăvară?
Cine să doarmă ca să fie odihnit, când afară e primăvară?
Cine să încerce să se concentreze asupra "furtunii" (sesiunii), când afară e primăvară?


Care-i, mă, ăla??!!!! Vreau să-l văd şi eu...Şi să strige tare: "Sunt un tocilar nebun, când afară e primăvară!!"

Un an de 'lil' & 'sis'

Acu' un an se întâmpla să cumpăr, la reducere, acel prieten "ambalat frumos" pe nume " lil' bro' ".
Am înţeles multe lucruri din prietenia asta, iar cel mai important dintre ele: " Sunt un insensibil! Nu mi se mişcă niciun muşchi al feţei (nici cel al inimii, vorba lu' Korina)". Nu că ar fi sau că nu s-ar mişca...dar nu le place să se vadă asta. Bine măi, cum zici tu..

Nu ştiu care dintre noi doi are de câştigat mai mult din toată povestea, dar chiar nu contează.

Găsiţi-vă un prieten bun! Nu o să regretaţi (prea mult)!

În încheiere am un citat din V. Hugo, pe care lilu nu l-a gustat (bineînţeles):  Prietenia înseamnă a fi frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, două degete ale aceleiaşi mâini.