De data asta vă propun să meditați asupra unui lucru: gândiți-vă dacă v-a părut cumva, vreodată rau că o persoană dragă s-a disntanțat de voi.
Eu am multe exemple. De când am schimbat ”locul de hibernare”, am realizat câte persoane am lăsat în urmă. Însă mă gândesc la faptul că viața își urmează propriul curs, iar noi avem puterea să schimbăm ceva dar într-o foarte mică măsură. Într-adevăr, ”Bucureștiul apropie oamenii”, cum spunea Corina. Ieși în parc și-ți dai seama că începi o conversație cu nenea care stă pe bancă sau te duci până la magazinul din colț și te vezi cu jumătate din liceu, îi saluți pe toți și îi mai întrebi și ce mai fac, apoi realizezi că tu n-ai vorbit cu acei oameni de 2 ori în viața ta! Paradoxul e că, în același București, te poți întâlni și cu ”un extrem de bun prieten” până mai ieri cu care să nu reușești nici măcar să te saluți, dar să mai porți și vreo conversație? Prea mult...
Cum să redevii ce-ai fost, dacă ești supus schimbărilor? Așa se întâmplă să mai pierzi un prieten din pură stupiditate, apoi să treci pe lângă el și să fii nevoit să îngâni un ”Bună!” pasager, la care nu se știe dacă o să primești răspuns.
Tot stupiditatea face să reacționezi stupid în situații stupide. N-ai fost niciodată gelos/geloasă din nimicuri? Mă îndoiesc...:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu