marți, 27 septembrie 2011

La dentist

Ar trebui să-mi fie ruşine pentru faptul că nu am mai trecut pragul dentistului de când aveam şase ani. Atunci i-am făcut doctorului cunoştinţă cu dinţii mei de lapte! Eram foarte mândră de ei, dar când mi-au crescut cei pe care-i am şi azi în gură, am fost şi mai mândră: atât de mândră încât n-am mai trecut pe la stomatolog. Bine, sunt o pacientă jalnică din punctul ăsta de vedere, ştiu, aşa m-a făcut mama.
Azi am zis aşa: "Băi, am o carie şi măseluţa mea suferă teribil! Tre' să merg la dentist!". Zis şi făcut! Am ajuns la cabinet, m-am aşezat cuminţică şi...dăi şi-aşteaptă! Chiar şi cu programare, tot am stat pe holu' ăla "macabru" trei sferturi de oră.
Apoi a urmat aşezatu' pe scaunu' ăla imens, lumina aia nenorocită şi...becul din tavan, evideeeent! Că doar nu mă uitam la doctoriţă, să nu o intimidez... Am transpirat niţel, cu toată anestezia din dotare. M-a enervat mirosul teribil şi "utilaju' ăla de spart asfalt" şi prafu' ce se ridica în aer... Partea cu "placajul nou" mi-a plăcut. Adică acum am o plombă frumuşică în gură.

Per total? O să vizitez mai des cabinetul stomatologic, asta pentru că dinţii mei merită un tratament regal! Fie ei şi de castor, vorba unora!  

2 comentarii:

  1. Cand eram mici, ne era frica de dentist din cauza zgomotului care-l faceau aparatele alea.;)) Pe urma, ne temeam din cauza durerii. Acum tehnologia a avansat, si nu trebuie sa mai suportam chinurile durerii. Acum, cand mergem la dentist stam relaxati imaginandu-ne ca suntem intinsi intr-un hamac si ne racorim cu un cocktail.:))

    RăspundețiȘtergere