Ce faci când toată bucuria de a trăi îţi e luată brusc? Ce faci când mâinile tale nu mai pot atinge alte mâini, când corpul tău e paraliza de la gât in jos, cand nu mai simte nimic? Mai ai pentru ce trăi? Există speranţa că vei mai reuşi vreodată să revii la vechea ta viaţă, la vechile obiceiuri, la iubirea vieţii tale...?
Pentru Ramon Sampedro răspunsul întrebărilor acesora era simplu: ajungi să-ţi doreşti MOARTEA. În tinereţe acesta a suferit un accident chiar în spatele casei sale: a vrut să sară în apă, dar şi-a dat seama prea târziu că nivelul acesteia era foarte scăzut... Ce a urmat? Începând din august 1968, Ramon a devenit tetraplegic, adică a paralizat şi nu şi-a mai putut folosi cele patru membre.
A urmat o lungă luptă cu sine, cu familia, cu societatea, cu biserica în care trebuia mereu să spună de ce alege moartea. Aproape toţi îi repetau că viaţa merită trăită, că nu e o decizie bună cea pe care o luase. Dar el răspundea mereu că "Trebuia să mor în acel moment.".
A avut o întreagă echipă în spate care s-a luptat în ultimii 3, 4 ani cu Justiţia pentru a-i da dreptul la eutanasiere. Familia a avut mereu grijă de el, l-a iubit de la cumnată şi până la nepot. Fratele lui, în casa căruia locuia, nu era de acord cu decizia sa. Mereu se supăra, mereu se certa cu câte un membru al familiei probabil pentru că îl mai voia încă în viaţa lor.
"Marea mi-a dat viaţă şi tot ea mi-a luat-o." I-a fost tare dragă marea, pentru că a crescut lângă ea, chiar se îmbarcase pe vas de la 18 ani, ca să vadă lumea, să exploreze; dar tot ea l-a rupt de realitate, l-a paralizat pe viaţă, i-a luat prietena, i-a luat totul.
Întrebat de avocata lui, cea care dorea să câştige procesul şi să îi redea "libertatea", "De ce respingi scaunul cu rotile", el a răspuns: "A accepta scaunul cu rotile ar fi ca şi cum aş accepta firimituri din ceea ce a însemnat libertatea mea.".
În ultimii ani din viaţă a cunoscut două tipuri de iubire, diferite. Una faţă de avocata sa, o femeie ce avea, ce asemenea, probleme grave de sănătate şi care dorea, prin el, rezolvarea tuturor problemelor (deci şi pe ale ei). Iar cealaltă, faţă de femeia care îl va ajuta să moară. Ea a făcut acest lucru pentru că l-a adorat cu adevărat, pentru că a văzut în el ceea ce în ceilalţi bărbaţi nu a putut să vadă: i-a dat încredere în forţele proprii. El spunea "Persoana care mă iubeşte este cea care mă va ajuta să mor. Asta înseamnă iubire." Şi aşa a făcut, i s-a procurat cianură de potasiu...
Omul acesta nu voia să tragă niciun fel de semnal de alarmă, ci doar să-şi recapete libertatea furată prea devreme fără să fie judecat de ceilalţi, de societate. Nu a vrut să implice dezbateri inutile, opinii, păreri ale altora. Era vorba doar despre EL.
Î: De ce zâmbeşti atât de des, Ramon?
R: Când nu poţi să faci nimic şi depinzi constant de ceilalţi, înveţi să plângi zâmbind.
Dacă v-a plăcut ce-aţi citit şi vreţi să vedeţi un film bun, filmul vieţii spre moarte a lui Ramon Sampedro, atunci vă recomand Mar adentro ! Filmul se inspiră dintr-o poveste adevărată şi de acolo am luat şi eu citatele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu