De menționat e și că între facultate și liceu am făcut armata, care a fost
la termen redus, timp de 9 luni. Am făcut-o la Timișoara, în 1974, odată cu
terminarea liceului. Dar în vara aceea, după bacalaureat, am dat examenul la
Facultatea de Agronomie, am aflat ca l-am luat, și apoi am primit livret, prin
care eram chemat să fac armata. Am început armata în toamna lui ’74, inițial la
Cercul Militar Focșani. Aranjasem, printr-o cunoștință să fac armata cât mai
aproape de satul natal, dar când ne-a dat repartiția am fost anunțat că sunt
trimis la Timișoara. Am făcut cu Personalul o zi și-o noapte până acolo. Când
am coborât din tren parcă mă aflam pe altă lume, așa eram de obosit și
zăpăcit..Nu mai știam nici adresa unității militare, am aflat că era destul de
aproape de gară. Am ajuns acolo, am intrat în unitate, ne-a luat un sergent în
primire lși ne-a dus direct la serviciul
de primire, pentru a ne tunde și a ne dezinfecta, după baie. Bineînțeles că
era o anumită procedură.. eram tunși 1. Am fost cu bunul meu prieten și coleg,
cu care am făcut și liceul și facultatea și la a cărui nuntă am fost – Vasile
Surăianu. El a murit de curând, Dumnezeul să-l ierte!.
Armata era pe profil securitate. După ce am făcut baie, ne-a tuns și ne-a dat ținuta de
militar, pur și simplu nu l-am mai cunoscut pe prietenul meu, Vasile, și
întrebam Unde ești Vasile?. Eram 40 de soldați
într-un pluton, eu eram în grupa a 2-a , a 3-a persoană de la sfârșit, din cei
10 din grupă. Fiecare grupă era condusă de un caporal. În grupă aveam băieți din diferite zone, chiar și de
origine sașă. Părinții lor erau din Timișoara și duminica le aduceau pachete,
iar ei chemau tot dormitorul ca să mănânce din pachetul lor.
Așa am făcut și eu...părinții
mi-au trimis doi cozonaci și în mijlocul lor câte o sticlă de vișinată. Sticlele
erau ascunse, pentru ca noi să putem să trecem de control. Pachetul era
desfăcut în fața ofițerului de serviciu.
Știam de acasă că o să primesc două sticle de parfum, erau unde știam eu bine, adică în mijlocul cozonacilor.
Deci la control, pe lângă cămăși și lenjerie intimă, am găsit și mâncare și cei
doi cozonaci. Eu făceam sector la cancelaria șefului de pluton și, fiind el
plecat seara, după ce mi-am făcut sectorul, mi-am invitat colegii și prietenii și
am servit cozonac și am băut vișinată până aproape ne-am îmbătat. Eram 8 inși,
dar până dimineața am aerisit, am făcut curat și nu s-a cunoscut absolut nimic.
Câți erați în cameră?
T: În cameră eram cam
40 de soldați, dormeam în paturi suprapuse...
Semăma cu o hală, din câte îmi descrii tu aici..
T: (râde) Un
pluton întreg. Era dormitorul lung și paturile supraetajate, pe stânga și pe
dreapta.
Cum era iarna acolo?
T: Era foarte bine, cald, ordine, curățeie...Deranjul cel
mai mare era când ne dădea alarmă când era somnul cel mai dulce la ora 3
dimineața, pentru că era Congresul al XII-lea, și trebuia să ieșim, să fim
pregătiți să nu se întâmple ceva. Și noi, în mai puțin de un minut trebuia să
ne îmbrăcăm, de multe ori când nu mai apucai, îți luai arma pe fugă, te încălțai
cu bocancii în mașină, dar trebuia să mai ieși și cu ranița, pătura, prelata de
ploaie...tot pentru plecat în misiune. Cel mai mare deranj era când se încurcau
bocancii și îi luai pe ai altora. Nu îi țineai sub pat, ci la rsteulul de bocanci. Deci la alarmă te
îmbrăcai rapid în cameră, te duceai să-ți iei ranița dintr-un compartiment,
mantaua și căciula, după aceea te încalțai și luai pușca sau baioneta, cu ranița
și prelata...apoi te ducei în mașină, unde aveai locul tău, când se întrerupea
semnalul de alarmă, trebuia să ai motorul pornit. Bineînțeles că șoferul dormea
tot timpul în mașină, de fapt, făcea planton câte șase ore. Era mașină de
intervenție...două erau, pentru ambele plutoane.
Bineînțeles că au fost și multe
peripeții... Ieșeam și la tragere noaptea, din aceste alarme ne duceau direct
în poligon și trăgeam cu pușca...asta dura 1-2 ore, apoi
ne întorceam. În mașina cealaltă, soldatul care făcea santinelă, dormea dus.
Noi am vrut să glumim pe seama lui,dar el nu s-a trezit...a fost luat imediat,
schimbat și băgat la arest, noi îi ziceam la țambal. Acolo stătea 4 zile, 5, o
săptămână... Soldatul ăsta trebuia să păzească mașina și să stea afară, lângă
ea; dar el a adormit la volanul mașinii – era frig, cum e acum, s-a băgat la
căldură și a adormit cu becul aprins, cheile în contact (râde).
Altă dată, eu făceam santinelă,
eram atât de obosit că alergasem toată ziua la instruire, dar trebuia să stau
trei ore doar în picioare. Frig, frig, la ora 3 noaptea, m-am sprijinit...că
aveam niște ghirete în care încăpeai numai tu în picioare ca să te aperi de
ploaie, vânt sau frig; avea niște gemulețe dacă se apropie vreun infractor. Am
intrat acolo, m-am sprijinit puțin cu umărul de ea și am adormiiiit în ghiretă,
în picioare. La control, că venea ofițerul să ne controleze dacă eram pe poziții...era
o liniște totală, eu l-am văzut prea târziu, strig:
- Stai!
Cine-i acolo?
La care el:
- Pe dracu’, acum mă întrebi?!Eu deja te-am
atacat...La arest!
- Tovarășu’, știți, m-am sprijinit puțin, mi-era frig...
Așa am scăpat fără să mă bage la arest.
Cu altă ocazie, am fost la aruncarea cu grenada. Am fost
instruiți în sensul ăsta. Din 40 de grenade, la plutonul nostru nu au explodat
vreo 5.
La alt pluon nu au explodat
vreo 7 și așa s-au strâns vreo 13 grenade neexplodate. Celui care nu îi exploda
grenada i se mai dădea una. Stăteai într-o groapă, cu ofițerul care îți dădea
grenada și o aruncai. Dacă nu îți exploda, ți-o dădea pe a doua. După ce
terminam instruirea în sensul ăsta, ne încolonam și plecam la unitate. Se
făcuse deja 1, mergeam la masă. Dintre noi, rămânea acolo un soldat care păzea
grenadele neexplodate până când venea schimbul, pentru că nu avea voie să umble
nimeni la grenadele rămase; se vedea unde sunt, dar nu avea voie să le ia decât
pirotehnistul, care le aduna sau le dezamorsa. Ofițerul de serviciu din ziua
aceea a uitat să trimită pirotehnist, a uitat și de soldatul aflat pe câmp, și
ăstuia din urmă i-a fost foame..fiind puțin mai prostuț, s-a dus cu rucsacul,
le-a adunat pe toate și a venit cu ele la unitate. S-a dus la comandat și i-a
zis: Tovarășu’
comandant, ce naiba mi-ați făcut? M-ați uitat acolo, pe câmp?Eu nu mai pot
de foame... Comandantul l-a întrebat cine este, el i-a răspuns: Eu sunt soldatul care a păzit grenadele! Și
vi le-am adus! I le trântește comandantului pe birou, ăsta a dat alarma
imediat. Toată lumea era în poziția culcat, apoi toți s-au echipat de război.
Dacă exploda o singură bombă, se desființa toată unitatea, dar nu s-a întâmplat
asta. Nu era vorba aici de viața oamenilor din unitate, ci de drapel. Dacă pățea ceva drapelul,
unitatea era desființată. S-a lăsat cu degradări: a comandantului de pluton, a
superiorului lui...prima dată i-a băgat la arest pe ăștia. Soldatul cu pricina
n-a pățit nimic, s-a dus la cantină, a mâncat, că lui îi era foame... Grenadele
n-au explodat pentru că erau defecte...Totuși a făcut și el arest pentru că a
părăsit consemnul. Trebuia să aibă totuși o stație de emisie, dacă veneau
infractori să-l atace...
Am fost mai mult în deplasări,
dormeam în corturi. Ne anunțau continuu că dispăreau din pușcărie oameni, dar
cred că era doar un pretext, pentru că n-am prins niciodată pe nimeni. O lună și
ceva, pe timp de vară, am stat în Munții Poiana Ruscă, noaptea dormeam în cort și
ziua verificam tot felul de fânare, de părduri...ca să îi prindem pe evadații de la Chișoda-așa se numea închisoarea.
Altădată ne-au zis că cineva
s-a aruncat din tren și ne-au trimis pe calea ferată, dar n-am găsit nimic nici
atunci. Am parcurs vreo 15 km.Astea erau mai mult motive ca să ieșim, să fim în
acțiune.
Când dormeam în cort, eram
patru inși pe saltele de aer. Câte un coleg mai hazliu scotea dopul de la
salteaua pneumatică; de oboseală nu mai simțeai și a doua zi te trezeai înțepenit
și îl înjurai pe colegul care îți făcea o astfel de glumă. Ajungeai să dormi pe
pământ...Te spălai pe ochi la o cișmea imporvizată de noi: dintr-un bazin
curgea printr-o țeavă cu mai multe ciuciure.
